Lecție de coaching cu zei, copii și părinți 4


zeus

Într-o dimineaţă, în timp ce îmi făceam în grabă bagajele pentru o deplasare, fiul meu Laurențiu îmi spune:

– Tati, am o idee. Vreau să-mi notez toţi zeii și eroii Greciei Antice pe care mi-i amintesc.

Ştiind că e pasionat de Grecia Antică încă de la vârsta de 5 ani, adică avea deja 2 ani în care a tot lecturat “Iliade și Odisei”, nu m-a mirat ideea, ci doar m-am asigurat că a făcut rost de un caiet și un pix. La acel moment nu intuiam ce lecție importantă urmează să primesc.

Zis și făcut, a pus mâna pe pix și a notat 34 zei și eroi. Am fost surprins să văd că pentru mulți dintre ei a notat și echivalentul din Roma Antică. Recunosc, deja eram mândru de el și sincer consideram că-i un rezultat excelent pentru un copil de 7 ani.

Dar la acel moment s-a trezit coachul din mine și mi-a șoptit că Laurențiu ar putea să-și stabilească un obiectiv mai ambițios. În acel moment m-am gândit să-i dau un obiectiv: să noteze în caiet 40 de zei și eroi. Însă pe măsură ce mă apropiam de Laurențiu, intuiția îmi spunea că n-ar trebui să fac pe managerul cu el și să nu încep să-i dau eu obiective. Așa că l-am rugat să-mi povestească istorii cu zeii și eroii deja notați, lucru pe care l-a făcut cu mare pasiune. Și magia a început, în timp ce îmi povestea, a început să-și amintească de alți zei și eroi. Și a tot continuat să scrie… Spre surprinderea mea, seara am descoperit că lista a ajuns să conțină la 121 de personaje.

Imediat m-am gândit la ultimele dăți când am afectat obiective altora. Oare să fi fost la fel? Oare  dacă nu le-aș fi zis eu unde să ajungă și ce trebuie să facă, nu cumva ar fi ajuns mai departe?

Cui îi aparține obiectivul?

Dacă într-o relație părinte-copil obiectivul pentru copil ar aparține parintelui, am putea fi în una din următoarele situații:

  • Obiectivul depășește potențialul copilului, ce ar putea lipsi copilul de speranțe, l-ar putea demotiva și inhiba.
  • Obiectivul nu este suficient de provocator,  riscând de a menține copilul într-o zonă de mediocritate, cu lipsă de motivație și respect de sine.
  • Obiectivul este suficient de provocator și realist. Putem oare fi siguri că în acest caz obiectivul va fi acceptat de copil? Eu nu mă grăbesc să răspund afirmativ, copilul ar putea fi demotivat de faptul că a fost privat de dreptul de a face singur alegerea. Se cunoaște că în fiecare copil trăiește un mic spirit revoluționar, care așteaptă opotunitatea de a se manifesta. Iată de ce impunerea unui obiectiv ar putea genera o mișcare de rezistență.

Deci ce putem face? „Să dăm cezarului ce e al cezarului”. Adică, consider că trebuie să avem încredere în propriul copil, să-l implicăm cât mai devreme în luarea deciziilor ce țin de autodezvoltarea sa, pentru ca treptat să devină autonom. Pe termen scurt, aceasta poate crește șansa de a atinge obiectivul prin faptul că acesta va fi mai adaptat contextului și copilul va fi mai motivat și responsabil. Pe termen lung, copilul poate ajunge să-și stabilească și gestioneze obiectivele, să fie responsabil pentru deciziile luate, să fie împăcat cu acțiunile asumate, să aibă încredere în forțele proprii și până la urmă, să rămână un om fericit.

 

Consider că aceste gânduri se aplică în egală masură atât în relația parinte-copil, cât și în cea de leader-membru al echipei sau coach-client.

Și acum, indiferent dacă mă aflu acasă sau la serviciu, aplic cele învățate alături de fiul meu.


P.S. “Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas” (Socrate)


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

4 thoughts on “Lecție de coaching cu zei, copii și părinți